SIMPOZION

Proiectul „Marea Unire de la Marea Neagă“ debutează, la Constanţa, în data de 26 octombrie 2018, cu una dintre cele mai de anvergură manifestări cultural-ştiinţifice organizate vreodată în România. Dezbaterile, conferințele, mesele rotunde și simpozioanele vor dezvolta noi platforme de cunoaștere a identității naționale, a oamenilor ce au marcat drumul spre Marea Unire, a valorilor materiale și imateriale ale României, a participării reprezentaților etniilor dobrogene la Primul Război Mondial, a ceea ce înseamnă cu adevărat patrimoniul sub toate formele lui, în special cel bazat pe valorile naţionale autentice sociale, artistice şi istorice în ţara noastră, în general, şi la Constanţa, în particular.

Invitaţi sunt peste 100 de istorici, academicieni şi cercetători, care vor susţine mai multe conferinţe, sub semnul Centenarului Marii Uniri. Manifestarea va dura până pe 28 octombrie 2018, programul derulându-se pe întregul parcurs al fiecărei zile. Gazda evenimentului, totodată şi partener în proiect, este Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa.